miercuri, 22 iunie 2016

Cum iti alegi sculele atunci cand mergi pentru prima data la pescuit




Salut!
Dan sunt, si azi vreau sa iti vorbesc despre o situatie pe care am intalnito destul de des in magazin. 
Au venit multe persoane si mi-au spus ca vor sa se duca cu prietenii, familia, copii, etc. la un pescuit si nu stiu ce scule de pescuit sa isi cumpere.
Daca  esti in situatia asta, te sfatuiesc sa citesti articolul pana la final si vei afla care sunt lucrurile de care trebuie sa tii cont atunci cand mergi sa iti cumperi articole de pescuit.

Asadar sa incepem. 

Prima data cand mergi la pescuit se pot intampla doua lucruri:
  • 1.       Sa iti placa la nebunie, sa te simti bine in aer liber, sa prinzi peste si sa spui DA, VREAU sa mai merg si altadata. Fie vorba intre noi, nu prea are ce sa nu iti placa, dar mai sunt si exceptii.
  • 2.       Ajungi pe malul apei, nu te simti bine, nu prinzi peste, abia astepti sa mergi acasa si esti ferm convins ca nu o sa mai repeti experienta asta.
Pornind de la aceste doua lucruri, trebuie avut grija, indiferent de cat de buna este situatia ta financiara, ca investitia in primele tale scule de pescuit, sa nu atinga conotatii de investitie prost facuta.
Primul lucru de la care pornesti, este locul in care vei merge la pescuit. Trebuie sa stii daca mergi pe un lac sau pe un rau. Daca nu stii exact, suna un  prieten cu care mergi sau daca mergi in concediu undeva, cauta pe google in zona respectiva sa vezi ce ape sunt. Este un aspect foarte important.

Ok...sa presupunem ca mergi pe un lac, indiferent ca e privat sau salbatic. Pentru aceasta ai doua optiuni:
1.       Alegi varianta cea mai simpla si ieftina, practic metoda cu care marea noastra majoritate am inceput sa pescuim, clasica undita. Pentru asta nu ai nevoie decat de:
   - o varga (undita) de 5m (nici de 3, 4m pentru ca in unele situatii s-ar putea sa fie scurta, dar nici            de 7-8 m pentru ca necesita o indemanare mai buna si o calitate mai ridicata a unditei, implicit si un pret mai ridicat). Iti recomand sa alegi o undita din fibra de sticla sau din compozit. Investitia intr-o undita de carbon nu este justificata in faza asta.
- 4-5 linii echilbrate pentru varga. De preferat sa ai mai multe la tine, pentru ca se pot agata si rupe. Crede-ma ca  este extrem de neplacut sa ramai in mijlocul zilei fara un accesoriu indinspensabil si sa fii nevoit sa mergi acasa.
-pentru pastrarea pestilor capturati mai ai nevoie si de un juvelnic. Iti recomand sa alegi unul textil de aproximativ un metru lungime. Nu ai nevoie de ceva mare si scump pana nu capeti experienta si atat timp cat nu stii daca il vei mai folosi pe viitor.
-un suport de undita pentru a nu fi nevoit sa stai cu varga mereu in mana.
- si bineinteles pentru a putea sa pescuiesti avand cele mai de sus, iti mai remane de cumparat o punga de nada, un borcanel de rame si unul de viermusi. Iti recomand sa folosesti aroma de capsuna la nada daca mergi la pescuit vara, iar daca mergi la pescuit primavara sau toamna tarziu alege o nada pentru apa rece cu larve si insecte.
ATENTIE!!! Viermusii si ramele se tin la loc umbros. Cutia de viemusi se poate tine deschisa. Viermusii nu au cum sa iasa, dar acelasi lucru nu mai este valabil si in cazul ramelor. Capacele recipientelor pentru viermusi si rame trebuie neaparat sa fie gaurite pentru a putea permite intrarea aerului.

2.       Daca totusi  alegem sa mergem la pescuit pe lac si vrei sa pescuiesti cu lanseta, iti recomand sa alegi urmatoarele lucruri:
- o lanseta din fibra de sticla sau compozit din 2 bucati cu o lungime de 3m.
  Multi vor spune ca este prea scurta pentru lansari lungi pe balta si nu o sa neg, asa si este. Dar daca tinem  cont de faptul ca tu nu ai mai pescuit pana acum, nu stii cum se lanseza corect, cred ca asta este varianta cea mai buna pentru tine. In plus pana capeti ceva experienta si ai sa incepi sa iti faci un arsenal de scule adecvat, este posibil sa mergi si pe o apa curgatoare si pentru a nu mai cheltui atunci si alti bani o poti folosi tot pe aceasta. De aceea te sfatuiesc sa cauti o lanseta dupa cum spuneam, lunga de 3m si sa aiba o putere de aruncare pana la 100-120 gr.
- o mulineta cu tambur de 5-6000, echipata cu fir de 0.30mm, de preferat cu frana pe tambur pentru un control mai usor. Apeleaza cu incredere la vanzatorii din magzin sau la un prieten pescar sa iti aseze firul pe mulineta, pentru a nu avea neplaceri atunci cand lansezi (sa se incurce sau sa se rupa firul).
-un set de suporti pe care sa asezi lanseta.
- 2-3 bambine pentru semnalizarea prezentei pestelui. Daca stai la pescuit si pe timp de noapte ia in  calcul si achizitionarea a 2-3 bambine luminoase.
- un juvelnic textil de aproximativ 1m lungime.
-3-4 monturi pe care sa le atasezi la linia principala.
- 1-2 kg de nada (cu aroma de capsuna, miere,vanilie pentru vara si cu insecte si larve pentru perioadele mai reci), un borcan de rame si unul de viermusi.

In cazul in care te-ai decis sa mergi la pescuit pe un curs de rau, vei avea nevoie de urmatoarele:
-o lanseta din fibra de sticla sau compozit din 2 bucati cu o lungime de  3m, care sa aiba o putere de aruncare de 100-120 gr.
In eventualitatea in care in primele tale partide ai nevoie sa mergi si pe un lac, o poti folosi si acolo fara a mai face o noua investitie.
Abia dupa ce esti sigur ca iti place si incepi sa inveti mai multe despre pescuit, este bine sa iti alegi scule de pescuit speciale pentru rau, lac, stil de pescuit, specii de pesti, etc.
 -o mulineta cu tambur de 5000-6000 cu frana pe fata pentru un bun control. Echipata cu un fir de 0,30-0,35mm. Roaga vanzatorul din magazin sau un prieten pescar sa iti aseze firul pe mulineta. Este important ca el sa fie asezat corect.
 -un set de suporti pe care sa asezi lanseta.
 - 2-3 clopotei pentru semnalizarea tragerii. Daca stai la pescuit si pe timp de noapte, ia in calcul si       achizitionarea a 2-3 starleti (licurici).
 - un juvelnic textil de aproximativ un metru lungime.
 -3-4 monturi pe care sa le atasezi la linia principala.
- un borcan de rame si unul de viermusi.
Nu iti recomand sa nadesti, deoarece naditul pe apa curgatoare este un pic mai dificil si necesita ceva experienta. Daca ai nadi acum locul, fie ai strica degeaba nada, fie si mai rau, ai strica partida de pescuit facand un pat de nada in alta parte decat unde sunt lansate in apa monturile tale.
Nu ti-am recomandat in pescuitul pe rau sa mergi cu undita (varga), nu pentru ca nu se pescuieste cu asa ceva acolo, ci pentru ca, datorita curentilor, acest mod de a pescui este mai dificil.
Imi doresc ca cele ce ti-am prezentat in acest articol, sa iti fie de un real folos in cautarea primelor tale scule de pescuit si te asteptam in gasca noastra.
Fire intinse si si capturi frumoase!


Vrei sa afli primul cand apar noile articole din blog si ofertele speciale prinde-peste.ro? 
Tot ce trebuie sa faci este sa intri aici
Primesti cadou la inscriere e-book-ul: 9 Noduri Utile Pentru Un Pescuit Eficient.




Niciun comentariu: